New! Transport 12.99 Lei la comenzi de pana la 199 Lei
Transport gratuit pentru comenzi de peste 199 Lei
Scoica auto este, de cele mai multe ori, primul sistem de transport al nou-născutului cu autoturismul. Este, de asemenea, considerată ca fiind cel mai sigur mijloc de a călători pentru bebeluși. Este proiectată pentru a asigura o poziție anatomică, asemenea unui culcuș, cu o ușoară curbură a spatelui și margini ridicate pentru o protecție de jur împrejur.
În primele luni de viață, este indicat ca drumurile cu mașina să fie cât mai scurte. Unii specialiști spun că nou-născuții nu ar trebui să petreacă mai mult de 30 de minute în scoică. Totodată, timpul total nu ar trebui să depășească două ore într-un interval de 24 de ore. Pe măsură ce bebelușul se dezvoltă, va crește și durata călătoriilor.
Scoicile auto se încadrează în grupa 0 (de la naștere la 9 kg) și 0+ (de la naștere la aproximativ 13 kg). Potrivit standardului i-Size, dispozitivele sunt reglementate și în funcție de înălțime, nu doar de greutate. Astfel că o scoică auto i-Size se va potrivi de la 40/45 cm până la 75/83/85/87 cm, suportând un maxim de 13 kg.
Scoica auto se poziționează doar cu spatele la sensul de mers. Ea poate fi montată pe locul pasagerului din față sau în spate, pe oricare dintre cele trei locuri, în funcție de model. Instalarea se poate face cu ajutorul centurilor autoturismului, prin sistem ISOfix sau pe o bază instalată pe banchetă, pe care se așază scoica. Unii producători permit montarea pe aceeași bază a unei scoici auto și, ulterior, a unui scaun auto. Această opțiune are evident avantaje financiare. De reținut însă că bazele nu sunt compatibile cu sisteme de transport de la producători diferiți. Cu alte cuvinte, baza, scoica și scaunul trebuie să fie toate aceeași marcă.